Un bob de piper intr-o mare de sare...

Salut :D,

In urmatoarele randuri cred ca ating un "punct" destul de comun cu "tine" :) cel care citesiti urmatoarele randuri, asa ca eu iti exprim punctul meu de vedere si posibil sa fii de aceeasi parere. Sau nu...:)
Iubim si suntem iubiti! Nu'i asa?!... Asa este, dar parca de cele mai multe ori cand iubim nu suntem iubiti si cand suntem... nu iubim! Asta e viata, parca face misto de noi si suntem neputinciosi in fata ei…nu e ca si cum am putea sa-i tragem un pumn sau niste picioare bine plasate ca ar fi ca si cum ne-am da suturi in fund.
Rareori se întampla sa traim ceva aprins, plin de flacara si dor, patima si bucurie, avand puteri nemarginite si totodata sa fie la fel din ambele parti. De cele mai multe ori nu avem parte de bucuria unui "intreg" sau a unei melodii preferate "cap coada", avem parte mai degraba de o doina, o doina de jale, pentru ca, parca, niciodata lucrurile nu sunt simple sau lucrurile simple sunt cele mai complicate, potrivnicul fiind prezent la tot pasul sub multe forme.
Sunt sigur ca trairile fiecarui suflet difera si se exprima intr-o multitudine de: nuante, idei, asteptari, etc dar fiecare cu nota sa particulara, de aceea parerile pot fi impartite. Dar ma intreb ce se intampla cand gasim acea persoana care ne face sufletul sa zboare liber, mintea sa lase loc de sentiment chiar daca tabloul generic ne este sa spunem usor potrivnic? Nu doresc un raspuns sau o parere... sunt de parere ca unii ar lupta, unii ar abandona... dar daca nu putem abandona?!
Sa o descriu cam asa... daca privirea ei ar putea calma furtuni si ar putea starni razboaie. De ai putea sa o atingi si ai da un nou sens cuvantului matase, de ai putea sa o simti ai descoperi sublimul parfumului unei femei care iti va rasturna si rsastalmacii calmul gandurilor pana si cele obscure. Are zambetul voios si pur al unui copil frumos ce rade, ascuns usor de suvite de par duioase dar patimase. Cu siguranta nu o vei gasi in club sau la iesirile in oras, degeaba o cauti ca nu o vei gasi Ea va aparea pe neasteptat, dupa cum spunea un citat "Fericirea nu o vei gasi niciodata in ceea ce vrei, fericirea o gasesti in ceea ce ai" dar daca nu o ai?! las-o sa vina singura caci de nu o lasi o vei face sintetica. Platonic vorbind oare exista?! Sunt un visator, da, stiu, dar cu picioarele pe pamant, visez la lucruri posibil realizabile dar greu de gasit, dar tind sa cred ca totusi exista pe undeva.
Nu e vis, nici divinitate, ar fi ea asa cum as vedea-o eu, poate banala pentru unul si neinsemnata pentru altul, plictisitoare chiar si fara noima, dar ochii mei ar mangaia-o cu dor si sufletul mi-ar striga ca nu mai e alta la fel...asa că as lupta si as incerca sa o fac sa-si vada macar umbra prin ochii mei.

Pe curand,

P.S.: La loto avem mai multe sanse. :);)

Ultimul fum...pe 11 Decembrie, Ora- 10 si un pic...

E' 11 decembrie 2010, de dimineata am inceput ziua ca un obijnuit fumator, ritualul de dimineata o ceasca de cafea si o tigara, doamne e "lux"...nimic mai bun nu primesti dimineata (strict gandire de fumator).
Dar totusi am luat o decizie ce e pe cale sa imi schimbe radical comportamentul cel putin pentru o vreme, decizia de a ma LASA DE FUMAT. Imi dau seama ca e greu ca la fel ca toti ceilalti "fumatori" am avut nenumarate incercari in ceea ce priveste "lasat'u de fumat" si din cate se observa la fel de multe esecuri, dar de data asta incercarile vor fi cu 1 in plus... ca orice fumator e devastatoare pana si decizia de a te lasa de fumat; nu te-ai lasat dar deja te gandesti ca dai "chix" iti vin tot felu de chesti naspa in cap, gen: "Da am facut c****u praf!", "Iar ma iau preteni la misto (gesturile mele de erou anonim)!", "Se va intampla cva in legatura cu relatiile de prietenie!"... Incerci sa te conservi si sa eviti cat mai mult iesirile, ca nu cumva sa te manance sub unchi sa pui "paiu 'n gura". Sunt constient ca voi ramane fara unghi la mani, ca am sa ma enervez si in timp ce dorm.
Am observat ca la tentative de genu incepi pana sa si visezi ca iti aprinzi o tigara, ca faci ce faci si te joci cu o bricheta, mai pe romaneste dupa primele ore deja tanjesti sa tragi un fum, doar unu mic, dar NU decizile cele mai bune sunt decizi luate pe moment. Sincer iti spun aseara nu am pus capul pe perina gandindu-ma ca de azi ma las de fumat. Am trecut si prin "de la 1 ma las de fumat" si tot "chix".
E doar prima zi au treuct cateva ore si parca parca "ma rod unghile".
Am nevoie de sprijin si...!!!

Codul Bunelor Maniere, Editura- ACASA, Autor- MAMA

Incerc sa imi dau seama de unele situatii de care ne lovim atat de frecvent uneori, totusi "nu pot gasi piesele lipsa". Incercarea de a arata altceva fata de ceea ce suntem este tot mai des intalnita si folosita in zilele noastre. Am avut fericita ocazie sa ma lovesc de o situatie acum cateva zile.
In urma unei certuri in camera intre doi colegi, m-am ales cu niste jigniri din partea unui "gentleman", cum ca as proveni dintr-un mediu (gen "de la tara" mai pe roamaneste).
A tot dreso el in primele zile ("long time ago" inanite de a avea loc cearta cu pricina), ca in codul bunelor maniere scrie...si zice ca...(probabil nici nu a deschis cartea) si se dadea a tot stiutoru in materie de bune maniere. Sincer mi-am facut o impresie buna despre el, acum sa fim seriosi ca in ziua de azi putin stiu si cum se scrie "BUN SIMT" daramite sa si inteleaga sensul si punerea in aplicare a acestuia.
Revenind la ale noastre, probabil "gentleman-ul" nostru a sarit peste anumite capitole si ce e cel mai dureros, este ca "lucrurile urmatoare" se invata ACASA, nu trebuie citite pentru a invata BUNUL SIMT. Incep de la lucruri de genul "pleoscaitul in timpul mestecatului" si termin cu intrarea in camera si "ne-salutatul". In viata tribala oamenii strigau sau faceau semne pentru a-i feri pe ceilalti de un pericol sau pentru a-si anunta semenii ca au gasit hrana. Dar , ca multe lucruri care la origine au fost vitale , salutul a devenit un simbol. La tara , in orasele mici sau la periferia marilor orase , exista inca bunul si stravechiul obicei de a-i salute pe toti cei pe care ii intilnesti , fie cunoscuti , fie necunoscuti. In aceste locuri , sentimentul de apartenenta la aceeasi comunitate este inca viu si sa nu saluti inseamna sa-ti atragi antipatia tuturor. Anonimatul marelui oras , unde esti pierdut in multime , nu mai permite evident acest salut generalizat. Aici functioneaza alt cod , ale carui uzante reglementeaza modul de a saluta; locuiesti cu o persoana totusi un salut la intrarea in camera nu e greu de realizat acest lucru. Exista totusi imprejurari in care am prefera sa ne facem ca nu vedem anumite persoane pentru a le saluta , deoarece am avut cu ele un conflict. Aceste cazuri cer mult tact si o mare prezenta de spirit pentru a gasi o solutie onorabila. Pentru a evita intilnirea , o facem cind suntem inca la mare distanta. Dar daca intilnirea este inevitabila , vom saluta scurt.
Simtiti ca ceva nu "pusca" aici...el atot cititorul de "maiere" mi se adreseaza mie cu jigniri (ca vin dintr-un mediu). Pentru mine am inceput sa vb doar in numele meu caci am avut parte de surprize asa ca m-am lecuit, revin pentru mine e atat de naturala toata treaba cu salutul incat nu am cum sa omit un lucru de genu... si pentru cei ce inca nu stiu animite lucruri poate e un "wake up" cele de mai jos..
Bazele codului bunelor maniere au inceput in antichitate cand s-a inventat un spatiu civic al gestului (agora, forumul, teatrul), precum si arta utilizarii lui, arta oratoriei. Anticii puneau un accent deosebit pe miscarile corpului, deoarece ei considerau ca prin acestea individul isi exprima nobletea, perfectiunea spiritului; gesturile trebuiau sa urmeze o linie mediana, sa nu fie nici domoale, nici foarte iuti - de fapt acesta si explica faimosul proverb roman: “mediocritas optima est”.
Evul Mediu a venit cu o alta teorie – gesturile erau expresia unei realitati ascunse, descriau interiorul persoa-nei, ii caracterizau sufletul, viciile, slabiciunile si virtutile sale, in timp ce in exteriorul corpului, printr-o atitudi-ne disciplinata a gesturilor omul se poate modela, poate deveni mai bun.
Deja se simte influenta pe care Divinitatea o avea asupra oamenilor - omul chiar daca este lipsit intr-o conjunctura de compania umana, este totusi supravegheat in permanenta de Dumnezeu, iar gesturile sale nu-i mai vizeaza doar pe ceilalti, ci si un transcendent, care si el ofera la randul sau oamenilor diferite semne.
Astfel, in acea societate in care se dorea crearea unei ordini bazata pe prezenta masiva a Divinitatatii, alaturi de gestus, a aparut si signum datorita nevoii de miracole, de minuni a acelor vremuri. Fireste functia ordonatoare, morala a gesturilor si-a mai pierdut din substanta odata cu trecrea timpului si multe din gesturile care guvernau societatea in acea perioada au capatat doar valenta metaforica.
Astfel, in zilele noastre suma acestor gesturi, insumate in codul bunelor maniere, nu mai reprezinta un instrument de a izbavi sau a condamna un individ, ci se constituie intr-un mijloc de a comunica cu ceilalti, reprezinta o facilitate de a afisa simpatiile si antipatiile, de a lua contact cu ceilalti din jurul nostru fara agresivitate, de a trece prin lume fara a-i deranja pe ceilalti.
Fata de antichitate si evul mediu, cand disciplina, ordinea, ierarhia erau impuse de respectul acordat formei, spiritului, ratiunii, se intrevede deja o schimbare in sensul ca accentul se muta pe materie, corp, pasiune.
Pascal sustinea intr-o maniera ca pasiunile iubirii sunt sentimente si ganduri care apartin propriu-zis spiritului desi sunt ocazionate de corp.
Fara indoiala, in societatea contemporana nu pot exista sentimente si relatii bazate pe dragostea autentica pe care ne-o dorim fiecare dintre noi daca cei implicati in actul emotional nu tin cont de ceea ce noi numim codul bunelor maniere. Respectarea acestuia se constituie intr-o premisa fundamentala pentru intretinerea unei relatii sentimentale profunde si ca atare va recomand tuturor sa tineti cont de aceste mici sfaturi care chiar daca nu va vor garanta succesul in dragoste se vor constitui totusi intr-un sprijin puternic in formarea personalitatii voastre...

Nu sunt de la tara dar mi-a placut sa copilaresc printre copaci sa ma joc dimineata prin iarba plina de roua, sa imi faca bunicu arc, sa merg la pescuit sa imi "rup capu" pe bicicleta bunicului, am fost invatat sa nu cresc cu lapte praf si sa imi lipesc ochi de tv, sa imi scurg ani copilariei printre butoanele telecomenzii, dar de cand am fost mic am fost invatat ca e frumos si e bine sa, saluti. Sincer fiind mic uitam sa dau un "salut" ca aveam altele pe cap, dar cei dragi imi spuneau ca ai sa ajungi mare si v-a zice lumea despre tine ca "esti din padure". (Codul Bunelor Maniere, Editura- ACASA, Autor- MAMA)

Asa ca dragii mei nu fiti animale salutati cu fruntea sus, aratati dovada si munca parintilor nu lasati impresia ca ati trait in padure avand ca mama pe "mama natura"...
Pt cei ce nu saluta...dati din cap (totul are un inceput).

Digul lacrimilor

Mii de oameni au ramas in ultima luna fara casa si fara obucata de paine pe masa, iar zilnic la televizor ori intr-un colt de ziar zambesc cu amar copii radiati, cu capul chel, ce risca sa moara din lipsa banilor. Iar pe un obraz obosit prins de arsita soarelui o viata intreaga si tot odata plin de riduri adanci curg lacrimile unui batranel uitandu-se in gol caci tot ce a strans o viata sa risipit intr-o zi.
Cati dintre noi am ridicat un deget pentru a-i ajuta si ce ne impiedica sa facem gesturi umanitare?
Romanul are in sange un "microb" bine cunoscut acela (de a face haz de necaz) dar asta nu este singurul din pacate. Totusi zeci de TIR-uri cu ajutoare pleaca in colcurile tari catre zonele calamitate cu ajutoare este un semn ca lumea se mobilizeaz in fata suferintei, insa nu sunt putini cei care stau cu mainile in san si nici cei care transforma intentia de caritate in batjocura. Am citit un articol intr-un ziar si ceea ce o sa va povestesc cam lasa de dorit. Un numar destul de mare de "Oameni generosi" au trimis in pachete electrocasnicie defecte (probabil s-au gandit ca au timp "viitorii proprietari sa le repare), lenjerie intima murdara (ca doar deh au apa destula), mobila in stadiu de putrefactie (pentru foc cred) au fost confundati din pacate cu groapa de gunoi (de ce sa le arunc la gounoi le dau la sinistrati sa fiu pe trend ca doar deh fac si eu o fapta buna...intrebarea este: Daca tu nu le mai folosestie ce te face sa crezi ca amaratii aia le-ar folosi imbecilule?).
Mai vedem la stiri ca isi face aparitia care un mare politician care merge la fata locului sa vada despre ce e vorba si sa imparta ajutoarele sa vada poporul ce suflet mare are X-ulescu... macar bunul simt de l-ar avea unii sa se dea jos din masina si sa le imparta, nu sa coboare doar geamul si sa le imparta ca la chiseu. Ipocrizia si impertinenta apare la tot pasul in situatii delicate precum inundatiile anuale. Nu vi se pare ciudat ca aproape in fiecare an in aceleasi locuri aceleasi inundatii ar trebui sa facem o sarbatoare din asta sigur ne-am descurca de minune cateva semnaturi si gata, problema e pusa in alt fel in ajun de alegeri prezidentiale toata lumea abordeaza subiectul "Inundatii" si oricine iasa presedinte ca prin minune uita da problema asta. Aflandune in plina criza am fi putut scutii niste bani care vor fii cheltuiti pe casele oamenilor prin refacerea digurilor sau creearea digurilor unde nu exista. Cu ajutorul Televiziuni se invart prea multi bani , cateva campanii si ar rezovla problema baniilor. Dar nu noua ne place sa luam totul de la zero nu putem prevenii nimic adevaru' e ca de se apuca romana ca faca diguri trec 3-4 ani pana e gata modelul autostrazilor este destul de elocvent.
Suntem neputinciosi in fata lui Dumnezeu, dar catastrofe de genu' pot fii evitate.

Circuite+Rationament= Roboti sau Oameni??

Salut, am emotii ca la prima postare :) dar asta nu este impediment pentru mine vreau "SA SCRIU PE BLOG" sunt insetat si dornic sa imi postez cateva dezgustari in materie de TV...
Unul dintre cele mai tembele lucruri pe care mi se intampla sa le vad la televizor este folosirea rasetelor inregistrate in serialele "umoristice": sublinierea tot timpul a unor glume penibile cu hohote de ras si aplauze mi se pare o insulta la adresa inteligentei spectatorului si am impresia ca nici regizorii, nici producatorii nu au un minim gust sau simt al ridicolului.
Nu cred ca sunt singurul care gandeste asa: cred ca nici unul dintre voi nu se lasa pacalit de veselia artificiala a televiziunii si ca fiecare gaseste aceasta punere in scena banala, plicticoasa si iritanta.
Cand vorbesc de publicitate vorbesc de una dintre cele mai mari tehnici de manipulare...
In primul rand vorbesc de interviuri in care persoane alese "la intamplare" si ridica in slavi calitatile unui produs;
In al 2-lea folosirea unor celebritati care-si dau cu parerea despre produsul X sau Y(siti totusi as vrea ca cineva sa-mi explice de ce un fotbalist sau un actor ni se pare mai competent ca noi in materie de detergenti sau deodorante...);
Si nu in ultimul rand punerile in scena dupa modelul american, unde prezentatorul arata "produsul secolului" aka "the one" pana aici v-a fost :) dar totusi (de fiecare data produsul este altul), iar publicul scoate urlete de entuziasm, descoperind cum poate zugravii fara bidinea, cum poate fierbe legumele fara apa sau cum poate sa dea burta jos fara sa faca nimic.
Ceea ce ma sperie este falsitatea evidenta a acestor programe. Profesionistii care le fac stiu perfect ca nu merita sa faca ceva mai bun, fiindca principiul manipularii functioneaza automat, indiferent cat de artificiala sau ridicola ni se pare situatia. Iar succesul acestor prezentari, din punct de vedere al vanzarilor, pune punct oricarei discutii.
Daca tot vorbim de televiziune, sa mai dam un exemplu: cand se face un talk-show cu oameni politici, cu public, este foarte usor pentru regizor sa creeze o anumita impresie. El poate aduce in prim-plan pe cineva din public care da aprobator din cap atunci cand vorbeste politicianul-(prieten) la fel cum poate arata pe cineva care, prin mimica, isi manifesta dezacordul atunci cand vorbeste adversarul. Daca este facuta cu eleganta, o emisiune aparent obiectiva echivaleaza cu o ora de publicitate...
Traind in societate, nu putem controla toate informatiile care ajung la noi si trebuie sa ne adaptam intr-o buna masura comportamentul in functie de ce fac ceilalti.
Citim adesea in ziar despre cineva caruia i s-a facut rau pe strada sau a fost atacat de un agresor sau a avut un accident si ca nimeni dintre cei care au observat scena nu a intervenit in ajutorul lui (in aceste cazuri, ziaristii scriu despre "egoism metropolitan", "societate bolnava", "criza valorilor").
Dar in alte situatii similare oamenii intervin fara nici o ezitare. Care este explicatia?
- Tipul care sta intins pe trotoar are un atac de cord sau este doar betiv care doarme?
- Baiatul ala care o deranjeaza pe fata este prietenul ei care glumeste sau un maniac care vrea sa o violeze?
- Ceea ce vad este un jaf la o banca sau o scena pentru un film?
- Oamenii aceia chiar se bat sau sunt actori de la emisiunea "camera ascunsa"?.
Cum nu ne place sa ne facem de ras, nu actionam pana nu vedem ce fac ceilalti; daca nimeni nu se misca, facem si noi la fel, fara sa ne gandim ca ceilalti se uita la noi pentru acelasi motiv.
Se formeaza astfel starea de "ignoranta colectiva", adica acea stare in care fiecare hotaraste ca, din moment ce nimeni nu face nimic, totul este in regula.
Omului cazut pe trotuar poate ca ii este rau si, daca am fi fost singuri, am fi intervenit imediat, dar asa suntem influentati de calmul aparent al celorlalti.
(Cam in aceste circumstante se afla mecanismul care a permis ascensiunea unor dictatori. Lasand balta analizele istoricilor si sociologilor, unul dintre motive este ca oricine vede ca ceva nu este in regula asteapta ca altul sa faca prima miscare. Si, binenteles, timpul trece)...

Piper...

Stare, un amestec de piper alb cu piper negru asemenei ying & yang. Diferenta doar la gust dar nesimniciativa, in esenta e "piperul". Putin spicy dar simtul olfactiv puternic impunator. Am senzatia de "stranut", dar sunt bine pregatit cu "servetele". O expresie care o tot auzim "sunteti ca sarea si piperul". Stau si ma intreb care sau cine e sarea totusi, ca piperul vad ce face. Cat e de mic si te "chinuie" atat. E atat de mic da "buturuga mica rastoarna caru mare".
Incerci sa ii faci fata, doar esti rezistent. Cum in viata de zi cu zi reusesti sa faci fata si joci un rol care te reprezinta doar 30%. Robotii din noi se exteriorizeaza prin gesturi mecanice. Incerci sa fii cat mai natural in "miscari" sa nu dai de banuit ca esti lovit. Mai mult te enervezi cand incep cei din jur cu intrebari care mai de care, toate vin precum niste "lovituri" bine plasate in zone sensibile. La fiecare ramane o urma o folosim sub forma de "vanataie".Aceste "vanatai" sunt iritante iar la sfarsitul "meciului" cand incepi sa iei avant si incredere, iti formezi o viziune finalul te darama unde totul se rezuma la un "lasa ca trece" si subiectu se face pierdut prin subiectele discutate la masa, de genu ("Ba ce buna ii aia","combino nu fi fraier","Basescu nenorocitu","Ce muist e portaru") discutii si problemele importante ce fac parte din societate. Iti vine sa iti iei campi si in acel moment "parasesti" masa prezenta ta fizica ramane acolo dar gandul zboara; in timpul zborului esti nervos de ce ai facut asta sa vezi cum se dizolva un lucru important in porcari. Lucrezi la garda si "loviturile" incep sa devina niste simple clisee.
Totusi e vara si cat de curand "soparlele" ies din vizuinele reci gata sa dea piept cu "codul ROSU de canicula"... Astept vara, astept tot ce nu ma asteapta pe mine. Intr-un cuvant, "sterg prafu" si ma apuc din nou de lucru.

Aer proaspat...

Vreau sa ies la o plimbare nu am mai fost intr-un parc de mult timp, astept caldura totusi :(. De o vreme imi pun o intrebare "Nu mai exista copii??" ca sincer nu am mai vazut copii in parc la joaca de cand eram mic. Ma ingrozesc de generatia ce va urma. Copii lipsiti de tot ceea ce inseamna VIATA, copii robotizati cu trairi si sentimente virtuale pietrificate intr-o "bucata de plastic" soltatii perfecti ai viitorului. Dragostea nu se invata in fata calculatorului, va ganditi oare cati copii din ziua de azi isi doresc: un arc,o bicicleta, o minge, sau sa mearga la pescuit... tind sa cred ca adevarul e devastator.
Suntem niste oameni grabiti: grabiti sa atinga obiective, grabiti sa inceapa alte proiecte, grabiti sa-si umple timpul cu nimicuri, sa fuga de momentele de ragaz pentru a nu fi nevoiti sa mediteze la viata lor, la cei din jur, la sensurile adanci ale existentei.
Ne-a cuprins un fel de miraj pentru atingerea placerilor imediate si facile, in care posesiunile materiale si multitudinea experientelor superficiale tin loc de viata adevarata.
Am nevoie si avem nevoie de "aer curat" sa ne curatam de mizerile adunate de-a lungul timpului...
Sunt plictisit...