Salut, am emotii ca la prima postare :) dar asta nu este impediment pentru mine vreau "SA SCRIU PE BLOG" sunt insetat si dornic sa imi postez cateva dezgustari in materie de TV...
Unul dintre cele mai tembele lucruri pe care mi se intampla sa le vad la televizor este folosirea rasetelor inregistrate in serialele "umoristice": sublinierea tot timpul a unor glume penibile cu hohote de ras si aplauze mi se pare o insulta la adresa inteligentei spectatorului si am impresia ca nici regizorii, nici producatorii nu au un minim gust sau simt al ridicolului.
Nu cred ca sunt singurul care gandeste asa: cred ca nici unul dintre voi nu se lasa pacalit de veselia artificiala a televiziunii si ca fiecare gaseste aceasta punere in scena banala, plicticoasa si iritanta.
Cand vorbesc de publicitate vorbesc de una dintre cele mai mari tehnici de manipulare...
In primul rand vorbesc de interviuri in care persoane alese "la intamplare" si ridica in slavi calitatile unui produs;
In al 2-lea folosirea unor celebritati care-si dau cu parerea despre produsul X sau Y(siti totusi as vrea ca cineva sa-mi explice de ce un fotbalist sau un actor ni se pare mai competent ca noi in materie de detergenti sau deodorante...);
Si nu in ultimul rand punerile in scena dupa modelul american, unde prezentatorul arata "produsul secolului" aka "the one" pana aici v-a fost :) dar totusi (de fiecare data produsul este altul), iar publicul scoate urlete de entuziasm, descoperind cum poate zugravii fara bidinea, cum poate fierbe legumele fara apa sau cum poate sa dea burta jos fara sa faca nimic.
Ceea ce ma sperie este falsitatea evidenta a acestor programe. Profesionistii care le fac stiu perfect ca nu merita sa faca ceva mai bun, fiindca principiul manipularii functioneaza automat, indiferent cat de artificiala sau ridicola ni se pare situatia. Iar succesul acestor prezentari, din punct de vedere al vanzarilor, pune punct oricarei discutii.
Daca tot vorbim de televiziune, sa mai dam un exemplu: cand se face un talk-show cu oameni politici, cu public, este foarte usor pentru regizor sa creeze o anumita impresie. El poate aduce in prim-plan pe cineva din public care da aprobator din cap atunci cand vorbeste politicianul-(prieten) la fel cum poate arata pe cineva care, prin mimica, isi manifesta dezacordul atunci cand vorbeste adversarul. Daca este facuta cu eleganta, o emisiune aparent obiectiva echivaleaza cu o ora de publicitate...
Traind in societate, nu putem controla toate informatiile care ajung la noi si trebuie sa ne adaptam intr-o buna masura comportamentul in functie de ce fac ceilalti.
Citim adesea in ziar despre cineva caruia i s-a facut rau pe strada sau a fost atacat de un agresor sau a avut un accident si ca nimeni dintre cei care au observat scena nu a intervenit in ajutorul lui (in aceste cazuri, ziaristii scriu despre "egoism metropolitan", "societate bolnava", "criza valorilor").
Dar in alte situatii similare oamenii intervin fara nici o ezitare. Care este explicatia?
- Tipul care sta intins pe trotoar are un atac de cord sau este doar betiv care doarme?
- Baiatul ala care o deranjeaza pe fata este prietenul ei care glumeste sau un maniac care vrea sa o violeze?
- Ceea ce vad este un jaf la o banca sau o scena pentru un film?
- Oamenii aceia chiar se bat sau sunt actori de la emisiunea "camera ascunsa"?.
Cum nu ne place sa ne facem de ras, nu actionam pana nu vedem ce fac ceilalti; daca nimeni nu se misca, facem si noi la fel, fara sa ne gandim ca ceilalti se uita la noi pentru acelasi motiv.
Se formeaza astfel starea de "ignoranta colectiva", adica acea stare in care fiecare hotaraste ca, din moment ce nimeni nu face nimic, totul este in regula.
Omului cazut pe trotuar poate ca ii este rau si, daca am fi fost singuri, am fi intervenit imediat, dar asa suntem influentati de calmul aparent al celorlalti.
(Cam in aceste circumstante se afla mecanismul care a permis ascensiunea unor dictatori. Lasand balta analizele istoricilor si sociologilor, unul dintre motive este ca oricine vede ca ceva nu este in regula asteapta ca altul sa faca prima miscare. Si, binenteles, timpul trece)...
